Imaginați-vă un mic grup de ucenici adunați în Ierusalim, care așteptau cu nerăbdare să audă ultimele cuvinte ale lui Isus înainte de înălțarea Sa la cer. Agățându-se de fiecare cuvânt, ascultau cum El le dădea instrucțiuni clare cu privire la ce aveau de făcut după primirea Duhului Sfânt. Le-a explicat că El nu venise să întemeieze o împărăție pământească, iar ei, ca urmași ai Săi, aveau un rol special de jucat în pregătirea oamenilor pentru o altă împărăție – una cerească. Le-a spus: „Voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului” (Faptele 1:8). Acești ucenici, care fuseseră învățați de Însuși Isus, au fost chemați să mărturisească despre El și să îi pregătească pe oameni să accepte mesajul mântuirii.
Și astăzi Dumnezeu ne învață și ne cheamă prin Cuvântul Său. El îi caută pe cei care sunt conștienți că au nevoie de puterea Lui înnoitoare; care se smeresc și Îl caută în rugăciune; care, călcând pe urmele lui Isus, manifestă demnitate și respect față de toți oamenii; care sunt dispuși să împărtășească avertizarea celor trei solii îngerești din Apocalipsa, care nu este uneori bine primită, și care se golesc pentru a fi umpluți cu harul și libertatea Duhului Sfânt. În paginile care urmează veți citi istoriile unor personaje biblice care au fost martori puternici pentru Hristos în diferite situații: Iosif, care a mărturisit, în ciuda problemelor personale; tânăra slujitoare care a dat mărturie în fața stăpânului ei într-o țară străină; Daniel, care a mărturisit în fața unor conducători pământești puternici și alții care au fost martori în propria lor sferă de influență.
Ni se spune:
Cuvintele rostite de Hristos chiar înainte de înălțarea Sa la cer înseamnă mult pentru toți cei care acceptă adevărul așa cum este în Isus. […] Toți cei care sunt urmași ai lui Hristos trebuie să Îi fie martori. Toți cei care primesc comoara prețioasă a adevărului trebuie să o împărtășească și altora.
Ellen G. White, în Review and Herald, 9 februarie 1892
Ai vrea să fii un martor al lui Isus? Te invit să pui deoparte câteva clipe în timpul acestei Săptămâni de rugăciune și să Îl întrebi pe Domnul ce vrea să faci pentru a le împărtăși altora iubirea Sa ca un martor credincios.
Ted N.C. Wilson, președinte,
Conferința Generală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea
În perioada 2 – 9 decembrie 2023, membrii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România și nu numai, sunt invitați la rugăciune și rededicare. Anul acesta, subiectul ales este despre Misiunea bisericii. Vă invităm să vă alăturați studiului și rugăciunii împreună cu noi.
Citiți materialul pregătit:
- Vineri: Martorul unei schimbări autentice
- Sabat dimineață: Avraam ca martor – Puterea exemplului
- Sabat după-amiază: Martor în timpul sfârșitului
- Duminică: Martor în vremuri de necazuri personale – Învățând de la Iosif
- Luni: Martorul credincios și cel mincinos – Mica slujitoare și Ghehazi
- Marți: Mărturie la curtea regilor – Daniel ca martor
- Miercuri: Martorul neașteptat – Femeia samariteană
- Joi: Mărturie după moarte – Impactul morții Tabitei
- Vineri: Mărturia celor doi – Aquila și Priscila
- Al doilea Sabat dimineață: Până la moarte – Mărturia Apostolului Pavel
- Al doilea Sabat după-amiază: Martorul credincios din Gherar – Reabilitarea lui Abimelec
- Lecturi pentru copii: Eu voi fi martorul Său
3 comments
Multumim pentru bunavointa dvstra de a posta Prelegerile Saptaminii de Rugaciune 2023.
Tuturor va dorim o saptamina plina de harul Domnului Hristos, o saptamina de analiza spirituala, de consacrare si de inaltare sufleteasca!
Foarte frumoasă prelegerea!
Vă mulțumim din toată inima)))