Continuând convingerea protestantă Sola Scriptura („doar Biblia”), aceste 28 de convingeri fundamentale descriu modul în care Adventiștii de ziua a Șaptea interpretează Scriptura pentru aplicarea zilnică.
Adventiștii de ziua a șaptea acceptă Biblia ca fiind singurul lor crez și consideră că anumite convingeri fundamentale reprezintă învățătura Sfintelor Scripturi. Aceste convingeri, așa cum sunt prezentate aici, constituie înțelegerea și exprimarea de către biserică a învățăturii Scripturii.
Revizuirea acestor declarații poate fi așteptată la o sesiune a Conferinței Generale odată la cinci ani, de fiecare dată când biserica este condusă de Duhul Sfânt la o înțelegere mai deplină a adevărului biblic sau dacă se găsește un limbaj mai bun pentru a exprima aceste învățături ale Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu.
Exprimarea acestor concepte contribuie la formarea unei imagini de ansamblu a ceea ce crede și practică în mod colectiv această denominațiune creștină. Împreună, aceste învățături dezvăluie un Dumnezeu care este arhitectul lumii. În înțelepciune, har și iubire infinită, El lucrează în mod activ pentru a restabili o relație cu omenirea care va dura pentru eternitate.
Cele 28 de convingeri fundamentale pot fi organizate în șase categorii de doctrine: Dumnezeu, Umanitatea, Salvarea, Biserica, Modul de viață și Apocalipsa (Restaurarea).
Cine este Dumnezeu?
Dumnezeu este dragoste, putere și splendoare și, de asemenea, Dumnezeu este un Mister. Căile Sale sunt mult departe de noi, dar El încă ajunge la noi. Dumnezeu este infinit și totuși aproape, trei și totuși unul, a toate cunoscător și totuși a toate iertător. Vom petrece veșnicia hrănind o legătură ce se nu se va termina cu Dumnezeu Tată, Fiul și Duhul Sfânt
În ciuda distanței pe care o reclamă păcatul, Dumnezeu s-a descoperit pe Sine în nenumărate modalități. Biblia este istoria unui Dumnezeu ce încearcă să refacă legătura cu copiii Săi, și este cea mai importantă modalitate pe care Dumnezeu o folosește pentru a ajunge la noi. Recunoscută ca având o multitudine de autori, stiluri și perspective, Biblia îl descoperă pe Dumnezeu care este din ce în ce mai creativ, din ce în ce mai răbdător și din ce în ce mai interesat să restabilească relația noastră cu El. Chiar dacă a fost scrisă de oameni obișnuiți, prin Spiritul Sfânt, ea străpunge inimile noastre, deschide ochii noștri și ne convinge să trăim pentru El.
Dumnezeu Tatăl a venit cel mai aproape de noi prin Fiul Său Isus, care a ales nu numai să ne viziteze, ci să devină unul dintre noi. Născut om pentru ca noi să putem fi născuți din nou prin Duhul, Isus ne-a descoperit dragostea și caracterul Tatălui, dar și cât de doritor este Dumnezeu să ne salveze de la autodistrugere. Ceea ce nu puteam face noi pentru noi înșine, El a făcut pentru noi, plătind prețul pentru păcat, murind în locul nostru pentru ca să putem trăi veșnic. El a cucerit moartea prin înviere și a promis că se va întoarce ca să ne ia acasă.
Între timp, Dumnezeu nu ne-a lăsat orfani. Duhul Sfânt este aici pentru a ne mângâia, călăuzi și transforma, pentru a trăi ca martori pentru dragostea lui Dumnezeu. Același Duh Sfânt care a inspirat profeții și a însuflețit pe Isus, care a modelat Scriptura și a creat lumea, ne dă putere fiecăruia dintre noi. Duhul Sfânt dă viață „trupului lui Hristos” – biserica prin darurile spirituale și printr-o atitudine umilă de slujire și compasiune.
1. Sfânta Scriptură
Străveche și nesfârșită, o capodoperă a literaturii, Sfânta Scriptură descoperă rolul lui Dumnezeu în istoria umană, locul nostru în planul lui Dumnezeu și adevărul pentru a ne călăuzi și proteja de amăgire.
Sfintele Scripturi, Vechiul și Noul Testament, constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu, dat prin inspirație divină, prin mijlocirea oamenilor sfinți ai lui Dumnezeu, care au vorbit și au scris când erau conduși de Duhul Sfânt. În acest Cuvânt, Dumnezeu a încredințat omului cunoștință necesară pentru mântuire. Sfintele Scripturi sunt descoperirea infailibilă a voinței Sale. Ele sunt standardul caracterului, testul experienței, descoperirea cu autoritate a doctrinelor și raportul demn de încredere al acțiunilor lui Dumnezeu în istorie (2 Petru 1:20-21; 2 Timotei 3:16-17; Psalm 119:105; Proverbe 30:5-6; Isaia 8:20; Ioan 17:17; 1 Tesaloniceni 2:13; Evrei 4:12).
2. Trinitatea
Nemuritor, atotputernic și a toate iubitor, Dumnezeirea este o relație dintre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Singurul care merită închinarea noastră, Dumnezeu, este Creatorul, Mântuitorul și Prietenul nostru.
Există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, o unitate de trei Persoane veșnice. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotştiutor, mai presus de toate şi omniprezent. El este infinit şi dincolo de înţelegerea omenească, totuşi cunoscut în măsura în care El Se revelează. El este pentru veşnicie vrednic de închinare, adorare şi slujire din partea întregii creaţiuni (Deuteronom 6:4; Matei 28:19;2 Corinteni 13:14; Efeseni 4:4-6; 1 Petru 1:2; 1 Timotei 1:17; Apocalipsa 14:7,15)
3. Dumnezeu Tatăl
Dumnezeu Tatăl este sursa dragostei și vieții. El a trimis pe Fiul Său să ne salveze din păcat și ne arată cum este El.
Dumnezeu Tatăl cel veşnic este Creatorul, Izvorul, Susţinătorul şi Suveranul întregii creaţiuni. El este drept şi sfânt, plin de milă şi har, încet la mânie şi bogat în dragoste statornică şi în credincioşie. Toate atributele şi puterile descoperite în Fiul şi în Duhul Sfânt sunt de asemenea, reprezentări ale Tatălui (Geneza 1:1; Apocalipsa 4:11; 1 Corinteni 15:28; Ioan 3:16; 1 Ioan 4:8; 1 Timotei 1:17; Exod 34:6-7 Exod 34:6-7; Ioan 14:9; Ioan 14:9).
4. Dumnezeu Fiul
Isus Hristos a devenit om pentru a ne salva. Prin El – Protectorul, Avocatul și Mântuitorul – putem să începem viața din nou. El pregătește ceruri pentru noi și se va întoarce pentru ca să ne ia acolo.
Dumnezeu Fiul cel veşnic S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile şi prin El este descoperit caracterul lui Dumnezeu. El este Mântuitorul şi Judecătorul lumii. Dumnezeu adevărat din veşnicii, El a devenit şi Om adevărat, Isus Hristos. El a fost conceput prin Duhul Sfânt şi născut din fecioara Maria. A trăit şi a fost ispitit ca orice fiinţă omenească, dar a exemplificat în mod desăvârşit neprihănirea şi dragostea lui Dumnezeu. Prin minunile Sale, El a manifestat puterea lui Dumnezeu şi a dovedit că este Mesia, Cel făgăduit de Dumnezeu. A suferit şi a murit de bună voie pe cruce pentru păcatele noastre şi în locul nostru, a înviat din morţi şi S-a înălţat la ceruri, ca să mijlocească în Sanctuarul ceresc pentru noi. Isus va reveni în slavă pentru eliberarea finală a poporului Său şi restatornicirea tuturor lucrurilor (Ioan 1:1-3,14; Coloseni 1:15-19; Ioan 10:30; Ioan 14:9; Romani 6:23; 2 Corinteni 5:17-19; Ioan 5:22; Luca 1:35; Filipeni 2,5:11; Evrei 2:9-18; 1 Corinteni 15:3-4; Evrei 8:1-2; Ioan 14:1-3).
5. Duhul Sfânt
Duhul Sfânt ne inspiră, ne dă putere și ne călăuzește înțelegerea. Duhul atinge inimile noastre și ne transformă, reînoind imaginea lui Dumnezeu după care am fost creați.
Dumnezeu Duhul cel veşnic a luat parte activă împreună cu Tatăl şi cu Fiul la creaţiune, la întrupare şi la răscumpărare. El este Cel care a inspirat scriitorii Bibliei. El a umplut cu putere viata lui Hristos. El atrage şi convinge fiinţele omeneşti, iar pe aceia care răspund îi înnoieşte şi îi transformă după chipul lui Dumnezeu. Trimis de Tatăl şi de Fiul pentru a fi totdeauna alături de copiii Lui, El oferă daruri spirituale bisericii, o împuterniceşte să dea mărturie despre Hristos si, în armonie cu Biblia, o conduce în tot adevărul (Geneza 1:1-2; Luca 1:35; Luca 4:18; Faptele Apostolilor 10:38; 2 Petru 1:21; 2 Corinteni 3:18; Efeseni 4:11-12; Faptele Apostolilor 1:8; Ioan 14:16-18,26; Ioan 15:26-27; Ioan 16:7-13).
O frumusețe stricată
De la neuroni la nebuloase, ADN la galaxii îndepărtate, suntem înconjurați de miracole. Și totuși frumusețea a ajuns să fie stricată.
Creația ne spune că iubitorul Dumnezeu a împrăștiat lumină deasupra întunericului și pământ deasupra apei, dând viață și sculptând pe primul om din țărână. Geneza descrie bucuria și satisfacția lui Dumnezeu pentru lucrurile create, delectându-Se din nou și din nou pentru că fiecare trăsătură a creației. Pământul a înflorit în armonie perfectă, îngrijit de oameni.
Dumnezeu a celebrat activitatea Sa declarând o sărbătoare săptămânală, Sabatul, o zi liberă pentru a rememora legătura noastră cu Creatorul. Dumnezeu a proiectat pe om să reflecte gloria Sa, fiecare dintre noi rezonând câte o fațetă unică a personalității și caracterului Său. Mintea, trupul și spiritul – gândirea, trăirea și meditarea. Uluitoarea componentă? Libertatea.
Datorăm fiecare respirație lui Dumnezeu, totuși El ne-a oferit libertatea de a alege – o trăsătură care a riscat catastrofa. O minciună inteligentă a făcut ca primii oameni să se îndoiască de dragostea și încrerea lui Dumnezeu. Curând, teama, invidia și indiferența a înspăimântat lumea. Despărțindu-ne de Dumnezeu, păcatul a deformat tot ceea ce era bun. Inima s-a răzvrătit. Trupurile au decăzut. Relațiile au putrezit. Nu am mai putut să ajungem la Dumnezeu prin puterile noastră, așa că Dumnezeu a trebuit să vină la noi.
Și așa a făcut Dumnezeu, trimițând pe Fiul Său pentru a reconstrui relațiile distruse între cer și pământ. Dumnezeu a trimis Duhul Sfânt pentru a repara imaginea desfigurată a lui Dumnezeu în noi. Spiritul ne împuternicește să ajungem la alții, demonstrând dragoste și reprezentând pe Salvatorul și Creatorul nostru unei lumi distruse pe care suntem chemați să o reparăm.
6. Creația
Dumnezeu a făcut lumea noastră cu o creativitate sclipitoare și atenție tandră. El a creat umanitatea pentru a avea grijă de planetă și să ne bucurăm pe ea.
Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor şi a descoperit în Sfintele Scripturi raportul autentic al activităţii Sale creatoare. În sase zile, Domnul a făcut —cerul şi pământul, toate fiinţele vii care sunt pe pământ, iar în ziua a şaptea a acelei prime săptămâni S-a odihnit. Astfel, El a înfiinţat Sabatul zilei a şaptea ca memorial veşnic al încheierii activităţii Sale creatoare. Primul bărbat şi prima femeie au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu, ca încoronare a lucrării de creaţiune. Li s-a dat stăpânire asupra lumii şi răspunderea de a avea grijă de ea. Când lucrarea creaţiunii a fost încheiată, lumea era foarte bună, proclamând gloria lui Dumnezeu (Geneza 1:2; Exod 20:8-11; Psalm 19:1-6; Psalm 33:6,9; Psalm 104; Evrei 11:3).
7. Natura omului
Odinioară creați după imaginea lui Dumnezeu, acum distrusă de păcat, a fost nevoie de un Salvator perfect pentru a ne împăca cu Dumnezeu. Duhul Sfânt reface reflectarea imaginii lui Dumnezeu în noi, astfel încât Dumnezeu să poată lucra prin noi.
Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu cu individualitate, putere şi libertate de a gândi şi a acţiona. Fiecare este o unitate indivizibilă a trupului, mintii şi sufletului. Deşi creat ca fiinţă liberă, el este dependent de Dumnezeu în ce priveşte viata, suflarea şi toate celelalte. Când primii noştri părinţi n-au ascultat de Dumnezeu, ei au tăgăduit, de fapt, dependenta lor de El şi au pierdut poziţia lor înaltă ca reprezentanţi ai Săi. Chipul lui Dumnezeu din ei a fost denaturat şi au ajuns supuşi morţii. Urmaşii lor împărtăşesc această natură decăzută şi consecinţele ei. Ei se nasc cu slăbiciuni şi tendinţe spre rău. Dar Dumnezeu, prin Hristos, a împăcat lumea cu Sine si, prin Duhul Său, reface în cei care se pocăiesc chipul Creatorului lor. Creaţi pentru gloria lui Dumnezeu, ei sunt chemaţi să-L iubească, să se iubească unii pe alţii şi să aibă grijă de mediul natural în care trăiesc (Geneza 1:26-28; Geneza 2, Geneza 7; Psalm 8:4-8; Faptele Apostolilor 17:24-28; Geneza 3; Psalm 51:5; Romani 5:12-17; 2 Corinteni 5:19-20; Psalm 51:10; 1 Ioan 4:7-8,11,20; Geneza 2:15).
Armonie perturbată
Dragoste. Armonie. Perfecțiune. Odată, toată creația a cântat același cântec glorios.
Haosul a apărut atunci când omul cel odată perfect a abuzat de libertatea dată de Dumnezeu. Satana „pârâșul” a ales egoismul și defăimarea în defavoarea adevărului și dragostei. Satana a afirmat că Dumnezeu nu este corect, că El este dur și manipulator, privând pe alții de ceea ce ei merită.
Înșelătoria Satanei a convins o treime din îngerii din ceruri și, ca urmare, au fost aruncați din cer ce către Dumnezeu. Satana a pretins autoritatea planetei noastre când a înșelat primul cuplu, Adam și Eva, făcându-i să se îndoiască de încrederea și dragostea lui Dumnezeu. Acel prim păcat a distrus imaginea lui Dumnezeu în noi, întorcând lumea asupra ei și amenințând-o cu autodistrugerea. Universul a urmărit să vadă răspunsul lui Dumnezeu la acuzațiile Satanei.
Marea luptă dintre bine și rău asupra caracterului lui Dumnezeu continuă să se dezlănțuie, dar Isus, Fiul lui Dumnezeu, a stabilit răspunsul la întrebarea centrală acum două mii de ani în urmă, atunci când a murit pentru umanitate.
Cât de puternică este dragostea lui Dumnezeu? Moartea prin sacrificiu de sine a lui Isus a arătat că Dumnezeu dorește să plătească prețul incalculabil pentru păcatele noastre. Sacrificiul nostru a demascat adevărata față a păcatului hidos și a făcut clar faptul că Dumnezeu poate să fie de încredere. De ce moartea lui Isus a făcut o așa diferență? Pentru că Isus a trăit o viață perfectă, cea pe care fiecare dintre noi am eșuat să o avem, și a murit moartea pe care noi toți o meritam.
Rezultatul: putem trăi prin El, acum și veșnic. Sacrificiul lui Isus ne reconciliază cu un Dumnezeu perfect, în timp ce ne transformă inimile. Duhul Sfânt ne arată nevoia de Dumnezeu și ne asigură că suntem iertați și salvați. Duhul Sfânt scrie un nou scenariu în inimile noastre, oferindu-ne viață în libertate, slujire și bucurie. Dumnezeu ne tratează așa cum nu am fi păcătuit niciodată, niciodată nu ne-am fi îndoit, niciodată nu am fi plecat pe drumul nostru.
Același Isus care a aruncat demoni în timpul vieții Sale, a declarat victoria asupra tuturor puterilor răului în momentul morții Sale. Învierea lui Isus garantează că moartea însăși va pieri. Viața noastră cea nouă în Isus ne eliberează de frica morții și de rușinea trecutului nostru.
Pe măsură ce ne apropiem de Isus, Duhul Sfânt calmează inimile noastre și ne transformă perspectiva. Viața noastră spirituală va înflori pe măsură ce vorbim cu Dumnezeu, cugetăm la Cuvântul Său, ne împărtășim credința și ne închinăm prin muzică și părtășie.
8. Marea Luptă
Satana a acuzat pe Dumnezeu că ar fi de neîncredere și necinstit. Dumnezeu ne-a dat libertatea să alegem, iar istoria umanității arată rezultatele rebeliunii, dar și puterea incredibilă a dragostei salvatoare a lui Dumnezeu.
Întreaga omenire este acum implicată într-o mare luptă între Hristos şi Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, la Legea Sa şi la suveranitatea Sa în univers. Acest conflict a început în ceruri, atunci când o fiinţă creată, înzestrată cu libertatea de alegere, prin înălţarea de sine a devenit Satana, vrăjmaşul lui Dumnezeu, şi a condus la răzvrătire o parte dintre îngeri. El a introdus spiritul răzvrătirii în lumea noastră, determinând pe Adam şi pe Eva să păcătuiască. Păcatul omului a dus la distrugerea chipului lui Dumnezeu în omenire, la dezordine în lumea creată si, în cele din urmă, la distrugerea acesteia prin potopul care a cuprins întreaga omenire. Urmărită de întreaga creaţiune, această lume a devenit scena conflictului universal, din care, în cele din urmă, Dumnezeul dragostei va fi îndreptăţit. Pentru a ajuta pe poporul Său în acest conflict, Hristos trimite Spiritul Său cel Sfânt şi îngeri credincioşi să-l călăuzească, să-l apere şi să-l susţină pe calea mântuirii (Apocalipsa 12:4-9; Isaia 14:12-14; Ezechiel 28:12-18; Geneza 3; Romani 1:19-32; Romani 5:12-21; Romani 8:19-22; Geneza 6-8; 2 Petru 3:6; 1 Corinteni 4:9; Evrei 1:14).
9. Viața, moartea și învierea lui Hristos
Dumnezeu L-a trimis pe Isus, Fiul Său, pentru a trăi viața perfectă pe care noi nu am fi putut-o trăi, și să moară moartea pe care păcatele noastre o merită. Când acceptăm sacrificiul lui Isus, cerem viața veșnică.
Prin ascultarea desăvârşită a lui Hristos fată de voinţa lui Dumnezeu, prin suferinţele, moartea şi învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispăşire pentru păcatele omenirii. În acest fel, cei care, prin credinţă, acceptă ispăşirea, pot avea viata veşnică, iar întreaga creaţiune poate înţelege mai bine dragostea nemărginită şi sfântă a Creatorului. Această ispăşire desăvârşită apără dreptatea Legii lui Dumnezeu şi caracterul Său plin de har, condamnând păcatul nostru, dar oferindu-ne iertare. Hristos a murit în locul nostru, aducându-ne ispăşire, împăcare şi transformare. Învierea lui Hristos proclamă triumful lui Dumnezeu asupra forţelor răului, iar celor ce acceptă ispăşirea, le asigură biruinţa finală asupra păcatului şi asupra morţii. Ea declară domnia lui Isus Hristos, înaintea Căruia se va pleca orice genunchi în ceruri şi pe pământ (Ioan 3:16; Isaia 53; 1 Petru 2:21-22; 1 Corinteni 15:3-4,20-22; 2 Corinteni 5:14-15,19-21; Romani 1:4; Romani 3:25; Romani 4:25; Romani 8:34; 1 Ioan 2:2; Romani 4:10; Coloseni 2:15; Filipeni 2:6-11).
10. Experiența salvării
Duhul Sfânt descoperă nevoile noastre după Isus și, atunci când acceptăm harul și salvarea lui Dumnezeu, ne recrează. Duhul întărește credința noastră și ne ajută să lăsăm în urmă viețile noastre distruse.
În nemărginita Sa dragoste şi milă, Dumnezeu a făcut ca Hristos, care nu a cunoscut păcatul, să fie făcut păcat pentru noi, astfel ca, prin El, să putem fi neprihănirea lui Dumnezeu în El. Conduşi de Spiritul Sfânt, noi ne recunoaştem păcătoşenia, ne pocăim de nelegiuirile noastre şi credem în Isus ca Domn şi Hristos, ca Înlocuitor şi Exemplu al nostru. Această credinţă care primeşte mântuirea vine prin puterea divină a Cuvântului şi este darul harului lui Dumnezeu. Prin Hristos, noi suntem îndreptăţiţi, adoptaţi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu şi eliberaţi de sub domnia păcatului. Prin Spiritul Sfânt, suntem născuţi din nou şi sfinţiţi; tot Duhul Sfânt este Acela care ne înnoieşte mintea, scrie legea dragostei lui Dumnezeu inimă şi ne dă putere să trăim o viată sfântă. Rămânând în El, ne împărtăşim de natura divină şi avem asigurarea mântuirii acum şi în ziua judecăţii (2 Corinteni 5:17-21; Ioan 3:16; Galateni 1:4; Galateni 4:4-7; Tit 3:3-7; Ioan 16:8; Galateni 3:13-14; 1 Petru 2:21-22; Romani 10:17; Luca 17:5; Marcu 9:23-24; Efeseni 2:5-10; Romani 3:21-26; Coloseni 1:13-14; Romani 8:14-17; Galateni 3:26; Ioan 3:3-8; 1 Petru 1:23; Romani 12:2; Evrei 8:7-12; Ezechiel 36:25-27; 2 Petru 1:3-4; Romani 8:1-4; Romani 5:6-10).
11. Creșterea în Hristos
Salvarea transformă modalitatea prin care noi vedem lumea. Nu ne mai este frică de trecut sau viitor, ci adoptăm un prezent plin de speranță, dragoste, entuziasm și laudă, pe măsură ce Duhul Sfânt trăiește în noi.
Prin moartea Sa pe cruce, Domnul Isus Hristos a triumfat asupra forţelor răului. Cel care a supus spiritele demonice in timpul slujirii Sale pământeşti, a înfrânt puterea lor şi a făcut ca pedeapsa lor finala sa fie sigura. În timp ce umblam cu Domnul Isus in pace, bucurie şi avem asigurarea iubirii Lui, biruinţa Sa ne da şi noua biruinţa asupra forţelor răului, care caută în continuare sa obţină controlul asupra noastră. Dar Duhul Sfânt locuieşte în noi şi ne da putere. În timp ce ne consacram fără încetare lui Isus ca Mântuitor şi Domn al nostru, suntem eliberaţi de povara faptelor noastre din trecut. Nu mai trăim în întuneric, nu ne mai temem de puterile răului, de neştiinţa şi de lipsa de sens a vechiului nostru fel de viată. În aceasta noua libertate in Domnul Isus, suntem chemaţi sa creştem în asemănarea cu caracterul Sau, având comuniune zilnica cu El în rugăciune, hrănindu-ne din Cuvântul Sau, meditând asupra acestuia şi a providenţei divine, cântând pentru lauda Sa, adunându-ne pentru închinare şi participând la misiunea Bisericii. În timp ce ne angajam in slujirea iubitoare a celor din jur şi în mărturisirea mântuirii Sale, permanenta Sa prezenta cu noi prin Duhul Sfânt, va transforma fiecare clipa şi fiecare activitate într-o experienţa spirituala. (Psalm 1:1-2; Psalm 23:4; Psalm 77:11-12; Coloseni 1:13-14; Coloseni 2:6,14-15; Luca 10:17-20; Efeseni 5:19-20; Efeseni 6:12-18; 1 Tesaloniceni 5:23; 2 Petru 2:9; 2 Petru 3:18; 2 Corinteni 3:17-18; Filipeni 3:7-14; 1 Tesaloniceni 5:16-18; Matei 20:25-28; Ioan 20:21; Galateni 5:22-25; Romani 8:38-39; 1 Ioan 4:4; Evrei 10:25)
Suntem un singur trup
Isus a lăsat urmașilor Săi o misiune eroică: să spună lumii despre dragostea Sa și promisiunea reîntoarcerii Sale. De asemenea, ei trebuiau să îi iubească pe oameni la fel cum El i-a iubit. A fost o mutare îndrăzneață și riscantă atunci când a încredințat oamenilor mesajul Său. Dar chiar dacă Dumnezeu a știut că oamenii vor dezamăgi pe Dumnezeu și chiar vor deforma adevărul Său, El a dorit să lucreze cu noi.
Riscul a meritat câștigul. Ca adeptă a lui Isus, biserica este chemată și inspirată să acționeze ca El: slujire dezinteresată, bazându-se pe Dumnezeu pentru putere, sorbind Cuvântul lui Dumnezeu și spunând lumii despre dragostea lui Dumnezeu. Femei și bărbați, bogați și săraci, oameni din toate mediile sociale și etnice sunt egali în Isus.
Biserica susține și încurajează pe fiecare membru printr-un timp laolaltă în închinare și studiu Biblic. Creștinii sărbătoresc legământul lui Isus cu ei prin ceremonia Sfintei Cine, amintindu-și de exemplul de slujire și sacrificiu al lui Isus. Biserica sărbătorește salvarea fiecărui membru printr-un ritual de botez prin scufundare. Membrii bisericii sunt mâinile și picioarele „trupului lui Hristos”.
Isus a promis că tot ce a făcut pe Pământ va putea fi îndeplinit de asemenea și de biserica Sa. Da, suntem o reflectare palidă a perfecțiunii Salvatorului, dar Isus încă este capul bisericii Sale. În ciuda imperfecțiunilor, prin harul Său și puterea sacrificiului Său răscumpărător, vom fi o creație nou nouță!
În ultimele zile ale pământului, când majoritatea mesajului lui Dumnezeu a fost neglijat și respins, Dumnezeu ne cheamă să ne aducem aminte de semnele distinctive ale adevărului Său. Cartea Apocalipsei ne spune despre trei îngeri trimiși asupra pământului cu un mesaj final de speranță și avertizare. Istoria lor simbolizează misiunea lui Dumnezeu din timpul sfârșitul pământului pentru poporul Său.
Duhul Sfânt oferă fiecăruia dintre noi daruri spirituale și îndemânări pentru a împărtăși dragostea lui Dumnezeu și a încuraja pe alții. De la învățare și predicare la încurajare și profetizare, Duhul Sfânt a oferit bisericii fiecare dar ce îl are nevoie pentru a putea termina lucrarea.
12. Biserica
Biserica este familia lui Dumnezeu de pe pământ, slujind, sărbătorind, studiind și închinându-se laolaltă. Privind la Isus ca lider și Mântuitor, biserica este chemată să ducă vestea cea bună la toți.
Biserica este comunitatea credincioşilor care cred şi mărturisesc pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor. Ca urmaşi ai poporului lui Dumnezeu din Vechiul Testament, suntem chemaţi să ieşim din lume. Noi ne adunăm laolaltă pentru închinare, pentru părtăşie, pentru instruire din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru celebrarea Cinei Domnului, pentru slujirea întregii omeniri şi pentru proclamarea Evangheliei în toată lumea. Biserica îşi primeşte autoritatea de la Hristos, care este Cuvântul întrupat, şi din Sfintele Scripturi, care constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Biserica este familia lui Dumnezeu. Fiind adoptaţi ca fii ai Lui, membrii ei trăiesc în baza noului legământ. Biserica este trupul lui Hristos, o comunitate de credinţă, al cărei Cap este Însuşi Hristos. Ea este mireasa pentru care a murit Hristos ca s-o sfinţească şi s-o curăţească. La întoarcerea Lui triumfală, El o va recunoaşte ca fiind biserica Sa glorioasă: cei credincioşi din toate timpurile, răscumpăraţi prin sângele Său, fără pată sau zbârcitură, sfinţi şi fără prihană (Geneza 12:3; Faptele apostolilor 7:38; Efeseni 4:11-15; Efeseni 3:8-11; Matei 28:19-20; Matei 16:13-20; Matei 18:18; Efeseni 2:19-22; Efeseni 1:22-23; Efeseni 5:23-27; Coloseni 1:17-18).
13. Rămășița și misiunea ei
La sfârșitul timpului, Dumnezeu cheamă pe poporul Său înapoi la adevărurile de bază. Declarând apropiata revenire a lui Isus, rămășița îl subliniază pe Dumnezeu – Creatorul, judecata cerească și pericolul compromisului spiritual.
Biserica universală este compusă din toţi cei care cred cu adevărat în Hristos. Dar, în ultimele zile ale istoriei planetei, când apostazia devine generală, Dumnezeu cheamă deoparte o rămăşită care tine poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Ea anunţă sosirea ceasului judecăţii, proclamă mântuirea prin Hristos şi vesteşte apropierea celei de a doua veniri a Lui. Această proclamare este simbolizată de cei trei îngeri din Apocalips 14. Ea coincide cu judecata din ceruri şi are ca rezultat o lucrare de pocăinţă şi reformă pe pământ. Fiecare credincios este chemat să dea mărturie personală în această lucrare mondială (Apocalipsa 12:17; Apocalipsa 14:6-12; Apocalipsa 18,1-4; 2 Corinteni 5:10; Iuda 3,14; 1 Petru 1:16-19; 2 Petru 3:10-14; Apocalipsa 21:1-14).
14. Unitatea în trupul lui Hristos
Corpul uman este metafora perfectă pentru poporul lui Dumnezeu de pe pământ. Compusă din mai multe părți care sunt atât de diferite, armonia vocilor și unitatea misiunii vine ca rezultat al Duhului Sfânt din noi.
Biserica este un corp de credincioşi, compus din mulţi membri, chemaţi din toate naţiunile, neamurile, limbile şi popoarele. În Hristos, noi suntem o nouă creaţiune. Deosebirile de rasă, cultură, instruire şi naţionalitate, precum şi diferenţele dintre cei de sus şi cei de jos, dintre bogaţi şi săraci, dintre bărbaţi şi femei nu trebuie să dea loc la dezbinări între noi. Toţi suntem egali în Hristos care, printr-un singur Duh, ne-a legat în aceeaşi părtăşie cu El şi unul cu altul. Noi trebuie să slujim şi să fim slujiţi fără părtinire sau rezervă. Prin descoperirea lui Isus Hristos în Sfintele Scripturi, împărtăşim aceeaşi credinţă şi nădejde şi dăm tuturor o mărturie unită. Această unitate îşi are izvorul în unitatea Treimii divine, care ne-a adoptat ca fii ai Săi (Romani 12:4-5; 1 Corinteni 12:12-14; Matei 28:19-20; Psalm 133:1; 2 Corinteni 5:16-17; Faptele apostolilor 17:26-27; Galateni 3:27-29; Coloseni 3:10-15; Efeseni 4:14-16; Efeseni 4:1-6; Ioan 17:20-23).
15. Botezul
Botezul simbolizează și declară noua credință în Hristos și încrederea în iertarea Sa. Îngropați în apă, ieșim la o nouă viață în Isus, împuterniciți de către Duhul Sfânt.
Prin botez, noi mărturisim credinţa noastră în moartea şi învierea lui Isus Hristos şi dăm mărturie privind moartea noastră fată de păcat şi hotărârea de a umbla într-o viată nouă. Astfel, noi recunoaştem pe Hristos ca Domn şi Mântuitor, devenim poporul Lui şi suntem primiţi ca membri de către biserica Sa. Botezul este un simbol al unirii noastre cu Hristos, al iertării păcatelor şi al primirii Duhului Sfânt. Botezul este săvârşit prin scufundarea în apă şi este condiţionat de mărturisirea credinţei în Isus şi de dovada pocăinţei. El trebuie să fie precedat de instruirea în adevărurile Sfintelor Scripturi şi de primirea învăţăturilor ei (Romani 6:1-6; Coloseni 2:12-13; Faptele apostolilor 16:30-33; Faptele apostolilor 22:16; Faptele apostolilor 2:38; Matei 28:19-20).
16. Cina Domnului
Cina Domnului reprezintă acceptarea trupului și sângelui lui Isus, rupt și vărsat pentru noi. Cercetându-ne inimile, spălăm picioarele unul altuia, amintindu-ne de exemplul slujirii umile al lui Isus.
Cina Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Hristos, ca expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este prezent pentru a Se întâlni cu poporul Său şi a-l întări. Când ne împărtăşim, noi proclamăm cu bucurie moartea Domnului, până va reveni El. Pregătirea pentru Cina Domnului cuprinde cercetarea de sine, pocăinţa şi mărturisirea. Învăţătorul a instituit serviciul spălării picioarelor, care înseamnă o reînnoire a curăţirii, o expresie a bunăvoinţei de a ne sluji unul altuia în umilinţă creştină şi de a ne uni inimile în dragoste. Serviciul Cinei Domnului este deschis tuturor credincioşilor creştini (1 Corinteni 10:16-17; 1 Corinteni 11:23-30; Matei 26:17-30; Apocalipsa 3:20; Ioan 6:48-63; Ioan 13:1-17).
Creați pentru o viață deplină
Legea lui Dumnezeu – cele Zece Porunci – ne arată cum să trăim și să demonstrăm nevoia noastră după Isus. Prin lege, El condamnă păcatul nostru și ne arată calea pe care să o urmăm. Este mult mai mult decât a ajunge linia de sosire. Linia de bază a celor zece porunci este relația cu Dumnezeu, sine și alții.
Pentru că Dumnezeu ne arată mai curând decât să ne spună cum să trăim, Isus a venit ca un exemplu al legii lui Dumnezeu adusă la viață. În contrast cu serbarea Sabatului din zilele Sale, Isus subliniază Sabatul zilei a șaptea atât ca zi de odihnă, cât și de restaurare. Respectăm în fiecare săptămână Sabatul prin oprirea din munca pentru noi, afacerile zilnice și căutăm să servim și să binecuvântăm pe alții făcându-le bine. Sabatul este darul lui Dumnezeu de libertate pentru noi. Ne oferă timp pentru restabilirea noastră, a familiilor noastre și a relației noastre cu Dumnezeu.
Dumnezeu ne cheamă să fim ispravnici, încredințându-ne responsabilități. Dumnezeu ne-a încredințat spre administrare pământul, resursele și copiii. Într-o zi, curând se va întoarce. Trebuie să fim buni ispravnici ai timpului nostru, al energiei și corpurilor, al mediului înconjurător, a resurselor materiale și pe ceilalți din jurul nostru. În calitate de creștini, nu ne uităm doar pentru interesul nostru, ci pentru imaginea de ansamblu, cântârind acțiunile noastre în lumina planurilor lui Dumnezeu, știind că Dumnezeu ne va binecuvânta.
Dumnezeu dorește să trăim în integritate și echilibru, având grijă de corpurile noastre, perfecționându-ne mințile și hrănindu-ne spiritele. Știind prețul cel mare pe care Isus l-a plătit pentru a ne răscumpăra, dorim să glorificăm pe Dumnezeu în fiecare aspect al vieții noastre. Așa cum Duhul Sfânt locuiește în noi, căutăm să înălțăm pe ceilalți și să întruchipăm harul lui Dumnezeu în acțiunile și interacțiunile noastre. În calitate de martori atenți pentru Dumnezeu, promovăm prioritățile lui Dumnezeu în folosirea timpului, consumând numai ceea ce hrănește mintea și trupul nostru, și luăm în considerare impactul asupra noastră, asupra altora și în societate.
Dumnezeu ne-a creat după imaginea sa, bărbat și femeie. Angajamentul căsătoriei pe parcursul vieții este planul lui Dumnezeu pentru poporul Său pentru a ne bucura de unitate și tovărășie, susținând și înălțând unul pe celălalt. Dumnezeu ne-a proiectat pentru a crește copiii noștri într-un mediu de dragoste și disciplină. Chiar dacă familiile se pot frânge, cu toții putem să facem parte din familia lui Dumnezeu.
17. Darurile spirituale și slujirea
De la artă la învățare și de la ascultare la predicare, Duhul Sfânt ne dăruiește fiecăruia abilități și talente pentru a fi folosite pentru gloria lui Dumnezeu și misiunea bisericii.
Dumnezeu acordă tuturor membrilor bisericii Sale din toate vremurile daruri spirituale pe care fiecare membru urmează să le folosească pentru binele comun al bisericii şi al omenirii, într-o slujire plină de iubire. Acordate prin mijlocirea Duhului Sfânt, care dă fiecăruia în parte după cum voieşte, darurile aduc cu ele toate aptitudinile şi capacităţile de slujire de care are nevoie biserica pentru a-si îndeplini funcţiile stabilite de Dumnezeu. Potrivit Scripturii, între aceste daruri se află: credinţa, vindecarea, profetizarea, propovăduirea, învăţarea, administrarea, împăcarea, compasiunea, slujirea cu sacrificiu de sine şi binefacerea pentru încurajarea şi ajutarea semenilor. Unii membri sunt chemaţi de Dumnezeu şi înzestraţi de Duhul Sfânt pentru îndeplinirea funcţiilor recunoscute de biserică, cum ar fi: lucrarea pastorală, evanghelistică, apostolică şi de învăţare. Ele sunt necesare în mod deosebit pentru pregătirea membrilor în vederea lucrării de slujire, pentru dezvoltarea bisericii în vederea atingerii maturităţii spirituale, cum şi pentru promovarea unităţii credinţei şi a cunoaşterii de Dumnezeu. Atunci când membrii folosesc aceste daruri spirituale ca administratori credincioşi ai harului felurit al lui Dumnezeu, biserica este protejată de influentele distructive ale învăţăturilor false, îşi primeşte creşterea de la Dumnezeu şi se zideşte în credinţă şi dragoste (Romani 12:4-8; 1 Corinteni 12:9-11,27-28; Efeseni 4:8,11-16; Faptele apostolilor 6:1-7; 1 Timotei 3:1-13; 1 Petru 4:10-11).
18. Darul profeției
În zilele din urmă, la fel ca în timpurile biblice, Duhul Sfânt a binecuvântat poporul lui Dumnezeu cu darul profeției. O persoană care a demonstrat acest dar a fost Ellen G. White, fondatoarea bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.
Printre darurile Duhului Sfânt se află şi profeţia. Acest dar este un semn de identificare a bisericii rămăşitei şi s-a manifestat prin lucrarea Ellenei White. Scrierile acestui sol al lui Dumnezeu sunt un izvor continuu de adevăr învestit cu autoritate, adevăr care oferă bisericii mângâiere, călăuzire, instruire şi îndreptare. Ele arată clar că Biblia este etalonul după care trebuie să fie verificată orice învăţătură şi experienţă (Ioel 2:28-29; Faptele apostolilor 2:14-21; Evrei 1:1-3; Apocalipsa 12:17; Apocalipsa 19:10).
19. Legea lui Dumnezeu
Cele zece Porunci ne arată voința divină și dragostea Lui pentru noi. Îndrumările lor ne spun cum să relaționăm cu Dumnezeu și cu semenii. Isus a trăit legea atât ca exemplu, cât și ca înlocuitor perfect.
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în Cele Zece Porunci şi exemplificate în viata Domnului Hristos. Ele exprimă dragostea, voinţa şi scopurile lui Dumnezeu cu privire la comportarea şi relaţiile umane şi sunt obligatorii pentru toţi oamenii din toate timpurile. Aceste precepte constituie baza legământului lui Dumnezeu cu poporul Său şi etalonul judecăţii lui Dumnezeu. Prin intermediul Duhului Sfânt, ele scot în evidentă păcatul şi trezesc simţământul nevoii după un Mântuitor. Mântuirea se realizează prin har şi nu prin fapte, dar roada ei este ascultarea de porunci. Această ascultare dezvoltă caracterul creştin şi are ca rezultat un simţământ al stării de bine. Ea constituie dovada dragostei noastre fată de Dumnezeu şi a interesului pentru semenii noştri. Ascultarea care vine din credinţă demonstrează puterea Domnului Hristos de a transforma viata şi întăreşte în acest fel mărturia creştină (Exod 20:1-17; Psalm 40:7-8; Matei 22:36-40; Deuteronom 28:1-14; Matei 5:17-20; Evrei 8:8-10; Ioan 15:7-10; Efeseni 2:8-10; 1 Ioan 5:3; Romani 8:3-4; Psalm 19:7-14).
20. Sabatul
Dumnezeu Tatăl este sursa dragostei și vieții. El a trimis pe Fiul Său să ne salveze din păcat și ne arată cum este El.
Sabatul este darul lui Dumnezeu pentru noi, un timp de odihnă și restaurare a relațiilor noastre cu Dumnezeu și cu ceilalți. Ne aduce aminte despre creația lui Dumnezeu și de harul lui Isus.
După cele sase zile ale creaţiunii, Creatorul binefăcător S-a odihnit în ziua a şaptea şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca memorial al creaţiunii. Porunca a patra a Legii neschimbătoare a lui Dumnezeu cere păzirea Sabatului ca zi de odihnă, de închinare şi de slujire, în armonie cu învăţăturile şi exemplul lui Isus, Domnul Sabatului. Sabatul este o zi de comuniune plăcută cu Dumnezeu şi unii cu alţii. Este un simbol al răscumpărării prin Hristos, un semn al sfinţirii noastre, o dovadă a credincioşiei noastre şi o pregustare a viitorului nostru veşnic în Împărăţia lui Dumnezeu. Sabatul este semnul perpetuu al lui Dumnezeu, al legământului veşnic dintre El şi poporul Său. Păzirea cu bucurie a acestui timp sfânt, de seara până seara, de la apus până la apus, este o celebrare a lucrării de creaţiune şi răscumpărare a lui Dumnezeu (Geneza 2:1-3; Exod 20:8-11; Luca 4:16; Isaia 56:5-6; Isaia 58:13-14; Matei 12:1-12; Exod 31:13-17; Ezechiel 20:12-20; Deuteronom 5:12-15; Evrei 4:1-11; Levitic 23:32; Marcu 1:32).
21. Isprăvnicia
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru buna lor folosire.
Noi Îl recunoaştem pe Dumnezeu ca proprietar prin slujirea cu devotament adusă Lui şi semenilor noştri, prin înapoierea zecimii şi prin oferirea de daruri în vederea vestirii Evangheliei şi susţinerii şi dezvoltării bisericii Sale. Administrarea acestor resurse este un privilegiu dat nouă de Dumnezeu pentru creşterea în dragoste şi pentru biruinţa asupra egoismului şi lăcomiei. Un bun administrator se bucură de binecuvântările ce vin asupra altora, ca rezultat al credincioşiei lui. (Geneza 1,26-28; 2,15; 1 Cronici 29,14; Hagai 1,3-11; Maleahi 3,8-12; 1 Corinteni 9,9-14; Matei 23,23; 2 Corinteni 8,1-15; Romani 15,26.27.)
22. Comportamentul creștin
Dumnezeu ne-a chemat să trăim în lumina harului Său, cunoscând prețul infinit pe care Dumnezeu l-a plătit pentru a ne salva. Prin Duhul Sfânt aducem slavă lui Dumnezeu în mintea noastră, trupul nostru și spiritul nostru.
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile cerului. Pentru ca Duhul lui Dumnezeu să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm numai în acele lucruri care vor produce în viata noastră curăţie, sănătate şi bucurie. Aceasta înseamnă că plăcerile şi distracţiile noastre trebuie să corespundă celor mai înalte standarde ale bunului-gust şi frumuseţii creştine. Deşi recunoaştem deosebirile de cultură, îmbrăcămintea noastră trebuie să fie simplă, decentă şi de bun gust, aşa cum se potriveşte acelora pentru care adevărata frumuseţe nu constă în împodobirea exterioară, ci în podoaba nepieritoare a unui duh blând şi liniştit. Aceasta mai înseamnă că, întrucât trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt, trebuie să avem grijă de ele într-un mod inteligent. Pe lângă mişcare fizică şi odihnă corespunzătoare, trebuie să adoptăm cea mai sănătoasă dietă cu putinţă şi să ne abţinem de la alimentele necurate identificate în Scriptură. Pentru că băuturile alcoolice, tutunul, folosirea iresponsabilă a medicamentelor şi a narcoticelor sunt dăunătoare corpului nostru, trebuie să ne abţinem de la folosirea lor. În schimb, trebuie să ne angajăm în tot ceea ce ne aduce gândurile şi trupul în ascultare de Hristos, care doreşte să fim sănătoşi, plini de bucurie şi bunătate (Romani 12:1-2; 1 Ioan 2:6; Efeseni 5:1-21; Filipeni 4:8; 2 Corinteni 10:5; 2 Corinteni 6:14-7:1; 1 Petru 3:1-4; 1 Corinteni 6:19; 1 Corinteni 10:31; Levitic 11:1-47; 3 Ioan 2).
23. Căsătoria și familia
Creați după chipul lui Dumnezeu, bărbat și femeie, suntem proiectați să avem relații între oameni. Căsătoria este idealul lui Dumnezeu pentru a trăi în armonie și pentru copiii noștri ce vor crește în siguranță și dragoste.
Căsătoria a fost instituită de Dumnezeu în Eden. Isus a declarat-o ca fiind unirea pentru toată viata dintre un bărbat şi o femeie, într-o părtăsie plină de dragoste. Pentru creştin, căsătoria este un legământ atât fată de Dumnezeu, cât şi fată de tovarăşul de viată. De aceea, trebuie să fie încheiată numai între parteneri care împărtăşesc aceeaşi credinţă. Această relaţie se întemeiază pe dragoste reciprocă, pe cinste, respect şi responsabilitate şi trebuie să reflecte dragostea, sfinţenia, apropierea şi permanenta relaţiei dintre Hristos şi biserica Sa. Cu privire la divorţ, Isus a învăţat că cel care se desparte de tovarăşul său de viată din alte motive decât infidelitatea, căsătorindu-se cu altcineva, comite adulter. Deşi unele relaţii de familie nu corespund idealului, soţii care se dăruiesc unul altuia pe deplin în Hristos pot realiza o unitate plină de dragoste prin călăuzirea Duhului şi pot contribui la dezvoltarea bisericii. Dumnezeu binecuvântează familia şi doreşte ca membrii ei să se ajute unul pe altul pentru a ajunge la maturitate. Părinţii sunt datori să-si crească copiii în dragoste şi ascultare de Dumnezeu. Prin exemplul şi cuvintele lor, ei trebuie să-i înveţe că Hristos disciplinează în mod iubitor, întotdeauna gingaş şi atent, dorind ca ei să devină membri ai trupului Său, familia lui Dumnezeu. Legătura familială tot mai strânsă este unul dintre semnele distinctive ale soliei finale a Evangheliei (Geneza 2:18-25; Matei 19:3-9; Ioan 2:1-11; 2 Corinteni 6:14; Efeseni 5:21-33; Matei 5:31-32; Marcu 10:11-12; Luca 16:18; 1 Corinteni 7:10-11; Exod 20:12; Efeseni 6:1-4; Deuteronom 6:5-9; Proverbe 22:6; Maleahi 4:5-6).
Dragostea restabilită
De la Grădina Edenului la Turnul Babel și distrugerea Sodomei la ieșirea din Egipt, Dumnezeu întotdeauna cercetează mai înainte de a acționa. Acum, înainte de întoarcerea Sa, Hristos cercetează viețile fiecărui om care a trăit, descoperind alegerile ce au condus la salvare sau distrugere. Dumnezeu dorește să fie clar și transparent pentru universul ce asistă, astfel încât nimeni să culeagă soarta pe care nu a ales-o.
Ritualurile din vechiul sanctuar evreiesc erau pur și simplu o reflectare a lucrării lui Hristos în cer, iar fiecare dar prefigura sacrificiul suprem al lui Isus. Acum, Isus este adevăratul Mare Preot și oferită meritele sacrificiului Său tuturor celor care acceptă harul Său. Datorită faptului că El a îndurat fiecare ispită cu care avem noi de-a face, putem să ne încredem în Isus că ne înțelege luptele și ne întărește atunci când avem nevoie de ajutor. Isus este mediatorul, iertând păcatele noastre și restabilește cu Dumnezeu relațiile noastre alterate de păcat. Primul legământ ne-a condamnat la moarte, totuși Isus este mediatorul noului legământ a cărui sacrificiu ne-a făcut liberi.
Neființa inconștientă a morții ne separă de Dumnezeu și tot ceea ce am pierdut. Numai Dumnezeu este în mod inerent nemuritor, totuși darul gratuit al salvării este viața veșnică. Așteptăm cu nerăbdare ce-a de-a doua venire a lui Isus Hristos, când Isus va învia pe cei salvați din moarte astfel încât să trăiască pentru totdeauna.
După o mie de ani, Dumnezeu și cei salvați se vor întoarce din cer pe pământ împreună cu cetatea cerească, Noul Ierusalim. Dumnezeu va învia pe cei nedrepți astfel încât să fie martori la ultima fază a judecății lui Dumnezeu. Fiecare persoană va înfrunta înregistrarea vieții sale și toții vor vedea dreptatea și obiectivitatea lui Dumnezeu. Apoi Dumnezeu va distruge păcatul și pe păcătoși pentru totdeauna.
Pe măsură ce Dumnezeu recreează Pământul, dragostea, bucuria și armonia în cele din urmă vor fi restabilite în univers. Teama, suferința și moartea vor fi doar o amintire. Vom cunoaște pe Dumnezeu față către față și vom fi liberi să creăm și să explorăm fără sfârșit.
24. Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul Ceresc
Sacrificiul total al lui Isus ne oferă încredere să ne apropiem de Dumnezeu, știind că suntem iertați. Acum, Isus examinează viețile noastre înainte de întoarcerea Sa, astfel încât să nu fie nicio întrebare asupra judecății Sale pline de dragoste.
Există un sanctuar în ceruri, adevăratul cort întemeiat de Dumnezeu, nu de om. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor binefacerile jertfei Sale de ispăşire aduse pe cruce, o dată pentru totdeauna. El a inaugurat activitatea Sa ca Mare Preot şi a început lucrarea de mijlocire la data înălţării Sale. În 1844, la sfârşitul perioadei profetice de 2300 de zile, El a intrat în cea de-a doua şi ultima fază a lucrării Sale de ispăşire. Aceasta este lucrarea judecăţii de cercetare, care constituie o parte a îndepărtării finale a păcatului, simbolizată prin curăţirea vechiului sanctuar iudaic din Ziua ispăşirii. În acest serviciu simbolic, sanctuarul era curăţit prin sângele animalelor jertfite, însă lucrurile cereşti sunt curăţite prin jertfa desăvârşită a sângelui şi prin meritele lui Isus Hristos. Judecata de cercetare descoperă fiinţelor cereşti cine sunt cei adormiţi în Hristos şi socotiţi vrednici să aibă parte de prima înviere. Ea arată de asemenea, cine dintre cei vii sunt în Hristos, păzind poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus, fiind astfel gata să fie strămutaţi în Împărăţia Sa veşnică. Această judecată stabileşte dreptatea lui Dumnezeu în lucrarea de salvare a celor ce cred în Isus. Ea arată că cei care au rămas credincioşi lui Dumnezeu vor primi Împărăţia. Încheierea acestei lucrări a Domnului Hristos va marca sfârşitul timpului de probă al omenirii, înaintea celei de-a doua veniri (Evrei 8:1-5; Evrei 4:14-16; Evrei 9:11-28; Evrei 10:19-22; Evrei 1:3; Evrei 2:16-17; Daniel 7:9-27; Daniel 8:13-14; Daniel 9:24-27; Numeri 14:34; Ezechiel 4:6; Levitic 16; Apocalipsa 14:6-7; Apocalipsa 20:12; Apocalipsa 14:12; Apocalipsa 22:12).
25. A doua venire a Domnului Hristos
Așteptăm cu nerăbdare întoarcerea promisă a Domnului Hristos, când El va învia pe copiii săi salvați și îi va înălța la ceruri. Deși nu putem ști cu certitudine când se va întoarce, putem trăi într-o așteptare plină de bucurie.
A doua venire a lui Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii, punctul culminant al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi literală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii neprihăniţi vor fi înviaţi şi împreună cu cei neprihăniţi care vor fi în viată vor fi glorificaţi şi luaţi la cer, iar cei nelegiuiţi vor muri. Împlinirea celor mai multe profeţii, împreună cu situaţia actuală din lume, arată că venirea lui Hristos este iminentă. Timpul acestui eveniment nu a fost descoperit, de aceea suntem îndemnaţi să fim gata în orice vreme (Tit 2:13; Evrei 9:28; Ioan 14:1-3; Faptele apostolilor 1:9-11; Matei 24:14; Apocalipsa 1:7; Matei 24:43-44; 1 Tesaloniceni 4:13-18; 1 Corinteni 15:51-54; 2 Tesaloniceni 1:7-10; 2 Tesaloniceni 2:8; Apocalipsa 14:14-20; Apocalipsa 19:11-21; Matei 24; Marcu 13; Luca 21; 2 Timotei 3:1-5; 1 Tesaloniceni 5:1-6).
26. Moartea și învierea
Neființa inconștientă a morții ne separă de Dumnezeul vieții, totuși înfrângerea morții prin Hristos înseamnă că cei salvați pot privi înainte spre înviere și viața veșnică.
Plata păcatului este moartea. Dar Dumnezeu, singurul care are nemurirea, va da viată veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea, moartea este o stare de inconştientă pentru toţi oamenii. Când Se va arăta Domnul Hristos, Viata noastră, neprihăniţii înviaţi şi neprihăniţii în viată vor fi glorificaţi şi luaţi să întâmpine pe Domnul lor. A doua înviere, învierea celor nelegiuiţi, va avea loc după o mie de ani (Romani 6:23; 1 Timotei 6:15-16; Eclesiastul 9:5-6; Psalm 146:3-4; Ioan 11:11-14; Coloseni 3:4; 1 Corinteni 15:51-54; 1 Tesaloniceni 4:13-17; Ioan 5:28-29; Apocalipsa 20:1-10).
27. Mileniul și învierea păcătoșilor
În timp ce mântuiții sunt reconectați cu Dumnezeu, Satana și adepții săi sunt înlănțuiți pe pământ. După o mie de ani, Dumnezeu va învia pe cei pierduți pentru judecata finală înainte de a distruge păcatul și pe păcătoși.
Mileniul este domnia de o mie de ani a Domnului Hristos împreună cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În timpul acesta, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi. Pământul va fi complet pustiu, fără locuitori, dar ocupat de Satana şi îngerii lui. La sfârşitul mileniului, Domnul Hristos, cu sfinţii Săi şi cu cetatea sfântă, va coborî din ceruri pe pământ. Atunci morţii nelegiuiţi vor fi înviaţi şi împreună cu Satana şi îngerii lui vor înconjura cetatea; dar foc de la Dumnezeu îi va mistui şi va curăţi pământul. Astfel, universul va fi eliberat pentru totdeauna de păcat şi de păcătoşi (Apocalipsa 20; 1 Corinteni 6:2-3; Ieremia 4:23-26; Apocalipsa 21:1-5; Maleahi 4:1; Ezechiel 28:18-19).
28. Noul Pământ
Dumnezeu va recrea lumea noastră odată perfectă și va locui alături de noi pentru totdeauna. În final vom atinge potențialul adevărat, trăind în dragostea și bucuria pentru care Dumnezeu ne-a creat.
Pe Noul Pământ, în care va locui neprihănirea, Dumnezeu va pregăti un cămin veşnic pentru cei răscumpăraţi şi un mediu desăvârşit pentru viată veşnică, dragoste, bucurie şi pentru a învăţa în prezenta Lui. Aici, Dumnezeu Însuşi va locui cu poporul Său, iar suferinţa şi moartea nu vor mai fi. Marea luptă va lua sfârşit, iar păcatul nu va mai exista. Toate lucrurile, însufleţite şi neînsufleţite, vor declara că Dumnezeu este dragoste. El va domni pentru veşnicie. Amin! (2 Petru 3:13; Isaia 35; Isaia 65,17-25; Matei 5:5; Apocalipsa 21:1-7; Apocalipsa 22:1-5; Apocalipsa 11:15).